Imi place literatura din stațiile de metrou, panourile publicitare care afișeaza nu reclame la detergent, ci textele ciștigatoare ale concursului de micro-povestiri Santiago en 100 palabras*, esențe tari care umplu singuratatea peroanelor arhipline de la 7 seara și te fac sa pierzi trenul spre casa.
Nu-mi place vremea fada, lipsa furtunilor de vara, a brizelor suspecte de dinainte, a mirosului de ciment udat de picaturile calduțe cazand cu putere din cer, a curcubeelor de dupa, a cerului plumburiu despicat de o raza.
Imi place priveliștea cordilierei din oricare loc**, impunatoare, liniștitoare, punct de referința, autoritate geografica absoluta, obligand la solemnitate și la poziția de drepți.
Nu-mi place prețul exorbitant al carților, concepția ca literatura e un lux, ca trebuie sa fii descendent de magnat al salpetrului sau de conchistador spaniol ca sa-ți permiți o biblioteca in casa și libertatea minții care vine cu ea, nu-mi place cercul vicios prețuri mari – popor necitit – tiraje mici – prețuri mari – popor necitit.
Imi plac pianinele colorate aflate la dispoziția tuturor in spațiile publice, zicand Play me I‘m yours, și pe cei care chiar o fac.
Nu-mi place consumismul extrem, distracția la mall, obsesia pentru lucruri scumpe, haine de marca și totuși lipsite de imaginație.
Imi plac florile de jacaranda din timpul primaverii, covorul violet pe care calci in noiembrie in fiecare parc.
Nu-mi plac gardurile inalte pana la acoperișurile caselor din cartierele de la marginea orașului, gratiile de la ferestre, gratiile din fața blocurilor, gratiile care delimiteaza complexe rezidențiale, arhitectura a unei lumi inchise in ea, a fricii și izolarii.
Imi place priveliștea de pe Cerro Manquehue, muntele din coasta orașului, pe care oricine locuiește in Santiago ar trebui sa se cocoațe cel puțin o data in viața, deși sunt o minoritate cei care chiar o fac.
Nu-mi place bucataria chiliana seaca, sarea care nu sareaza, piperul care lipsește, condimentul salvator care nu se folosește, carnea din meniurile vegetariene ale restaurantelor, sushi-ul cu ceapa, avocado și pui prajit.
Imi plac duminicile dimineața cand cateva din arterele principale ale orașului se inchid mașinilor și zeci de mii de oameni alearga, se dau cu bicicleta, cu rolele, cu skateboardul, in familie, cu cațelul in lesa, cu bebele in caruț, atmosfera de bucurie a mișcarii, de incurajare reciproca.
Nu-mi plac apartamentele lipsite de izolare termica, calorifer sau orice dispozitiv care te-ar ajuta sa supraviețuiești celor trei luni din an in care temperatura variaza intre 5 și 15 grade. Cu plus, e drept, dar asta nu rezolva mare lucru.
Imi plac fructele de padure vindute la orice colț de strada in timpul verii, Juanito de la care imi cumpar piersici in fața blocului și nenea care sta uneori pe un scaun pe strada Providencia, cu un carton pe care scrie “Ascult povești de dragoste gratis”.
Nu-mi place smogul de iarna, aerul poluat care se aduna și face ca versanți de peste doua mii ai munților aflați la nici zece kilometri de tine sa nu se distinga ziua-n amiaza mare.
Imi plac chilienii care-și iau cortu-n spate și o pornesc spre sud, sau spre nord, sa descopere, sa invețe, sa cunoasca lumea***, deși n-au bani și universitatea costa mult prea mult și parinții nu le dau, nu-mi plac chilienii care cred ca planeta se reduce la Santiago și ca in secolul XXI ceea ce se intampla in afara orașului lor e irelevant.
Imi plac cele trei (da, TREI!!!) zile libere declarate cu ocazia sarbatorii naționale, nu-mi place ca cele trei zile se sarbatoresc cu un exces de gratare și de alcool.
Imi plac cladirile de inceput de secon XX din cartierele istorice ale orașului, nu-mi place ca Santiago iși trateaza patrimoniul la fel cum Bucureștiul și-l trateaza pe al lui. Cu indiferența, in cel mai fericit caz.
Nu știu daca sa-mi placa dezinhibarea perechilor de toate varstele incolacite in poziții intime in parc, cuplul trecut bine de a treia tinerețe sarutandu-se pasional la cinci centimetri de nasul tau**** in metroul de dimineața.
Santiago in 100 de cuvinte, daca mai e nevoie sa traduc. Concurs anual de povestiri care indeplinesc, dupa cum va puteți da seama, doua criterii: sunt despre Santiago, și nu au mai mult de 100 de cuvinte.** Cu anumite excepții, detaliate in cele ce urmeaza.*** Serios, chiar asta e cuvantul care il folosesc pentru calatorii, ir a conocer. Nu se duc sa cucereasca, se duc sa cunoasca. Nu-i așa ca-i frumos?**** Literalmente.
