Traumele in copilarie

Dezvoltarea sociala si emotionala a copiilor este influentata de emotiile, temperamentul si relatiile de atasament pe care le formeaza inca de timpuriu dar si de o serie de factori externi, de evenimentele de viata care pot fi extrem de dureroase pentru copil.

Aceste evenimente traumatizante creaza un puternic stres pentru copil, care il poate insoti si il poate afecta pe parcursul intregii vieti, avand in vedere ca experientele copilariei stau la baza dezvoltarii sociale, emotionale dar si cognitive. Astfel multe dintre depresiile, toxicomaniile si cazurile de infractionalitate ale adultilor isi au originea in traumele copilariei.

Principalele tipuri de trauma ale copilariei pe care le voi aborda aici sunt traumele de tipul abuzului si neglijarii si traumele de pierdere.

De cele mai multe ori cuvantul abuz ne duce cu gandul la cazurile grave de maltratare fizica sau la cele de abuz sexual, si de multe ori uitam ca una dintre cele mai frecvente si grave forme de abuz ale unui parinte asupra copilului este cel emotional sau psihic. Abuzul emotional este si cel mai greu de recunoscut de catre cei din exterior si de foarte multe ori si de catre cei implicati, care nu constientizeaza efectele comportamentelor si actiunilor lor si nu realizeaza rolul lor de agresori. Abuzul emotional se constituie atunci cand copilul este tratat in permanenta cu atitudini negative de tipul santajelor, amenintarilor, pedepselor aspre, pretentiilor exagerate in raport cu varsta si capacitatile copilului. Copiii abuzati emotional pot dezvolta tulburari de alimentatie, tulburari de vorbire, tulburari nervoaste si psihosomatice de tipul ticurilor, bolilor dermatologice, sau dureri de stomac, tulburari de comportament, agresivitate sau tmiditate exagerata.Violenta psihica insoteste celelalte forme de abuz si poate fi chiar mai distructiva decat acestea.

Abuzul fizic si maltratarea determina o puternica incetinire a dezvoltarii emotionale si cognitive a copilului si chiar o pregnanta regresie comportamentala, acesta revenind la comportamente specific unei varste mai mici, perioada in care se simtea in siguranta, cum ar fi somnul in pozitia fatului, suptul degetului… Cei mai multi dintre copiii maltratati prezinta un atasament dezorganizat, se pot atasa extrem de repede de adulti straini care le ofera o minima ingrijire sau pot fi extreme de retrasi la contactul cu acestia, ramanad nemiscati sau adoptand pozitii nefiresti. Copiii abuzati fizic pot dezvolta o teama de a fi atinsi, timiditate exagerata, auto sau heteroagresivitate, depresie, consum de alcool sau droguri si tulburari de comportament (minciuna, furt, fuga)

Abuzul sexual in copilarie creaza o trauma extrem de profunda si dureroasa si afecteaza toate ariile vietii din copilarie si pana la viata adulta. De multe ori teama face ca victima sa nu il mai condamne pe agressor ci chiar sa il apere si sa il idealizeze. Copii abuzati sexual pot dezvolta dureri de cap sau abdominale fara explicatii medicale, dificultati de concentrare si memorare, autoagresivitate, insomnie si cosmaruri, stima de sine extrem de scazuta si incapacitatea de a se increde in alte persoane.

Neglijarea apare atunci cand parintii nu reusesc sa faca fata nevoilor materiale, sociale si emotionale a copiilor. Exista multe cauze ale neglijarii copiilor, cum ar fi lipsa de dragoste, tulburarile psihice sau emotionale ale parintilor, dificultatile economice si sociale. Mai mult decat atat un copil se poate simti neglijat si poate trai aceasta trauma atunci cand parintii sunt foarte ocupati, foarte preocupati de propriile probleme iar acestia nu mai sunt in contact cu nevoile si trairile copilului. Acesti copii pot fi subdezvoltati din puct de vedere al inaltimii si greutatii, au o stima de sine scazuta, neincredere in propriile forte, dificultati de adaptare si integrare sociala. Pot dezvolta oboseala cronica si tulburari de alimentatie de tipul obezitatii sau anorexiei.

Pe langa abuz, experienta pierderii si a durerii la copil poate reprezenta o trauma puternica cu importante efecte asupra dezvoltari acestuia. Totodata aceasta experienta poate avea un rol benefic in dezvoltare atunci cand ea este tratata intr-un mod adecvat, cu ajutorul unui specialist.

Schimbarea scolii, mutarea locuintei, spitalizarea, divortul parintilor, moartea unei persoane dragi sau chiar nasterea unui fratior sunt exemple de pierderi experimentate de-a lungul vietii care pentru un copil pot constitui adevarate traume. De multe ori adulti sunt tentati sa nu ia in serios trairile copiilor sau sa nu constientizeze ca si acei copii care nu arata semne evidente de durere au nevoie de sprijin si ajutor in urma unor astfel de experiente.

Aceasta forma de trauma este destul de dificil de remarcat deoarece fiecare copil raspunde la durere intr-o maniera personala si experimenteaza in mod unic o varietate de ganduri emotii si comportamente. Adolescentii se tem in aceste cazuri de pierderea controlului si mascheaza suferinta prin activitate sexuala crescuta, relatii conflictuale cu cei din jur. Unele reactii nu apar in mod clar si de aceea pentru parinti este dificil de inteles ca un anumit comportament este o reactie la pierderea suferita de acesta.

Este foarte important pentru copii ca parintii sa le fie alaturi sa ii anunte, sa ii pregateasca pentru ce va urma, sa le explice si sa ii inteleaga chiar daca pentru ei poate sa nu fie o experienta atat de importanta sau traumatizanta. Parintii trebuie sa fie cei care dau aceste vesti copiilor sa nu le ascunda adevarul, pentru ca ei il vor simti si acest lucru va determina aparitia anxietatii si temerii care deasemnea poate avea efecte extreme de negative asupra dezvoltarii. Este recomandat ca parintii sa dea vestile rele copiilor intr-un mediu securizant, in care copilul sa fie inconjurat de lucrurile personale si care totodata permite manifestarea reactiilor acestuia. Copilul are nevoie sa i se repete pentru a fi sigur de informatiile primate si sa i se explice implicatiile.

Ca si adultii, si copiii pargurg anumite etape normale la fiecare pierdere suferita, oricat de mica ar fi aceasta si anume durerea de inceput, durerea acuta si durerea subsidiara.

Durerea de inceput cuprinde negarea alarma si panica. Uneori copiii tind ca pentru cateva momente sa uite complet pierderea suferita, sa nu o constientizeze. Tot in aceasta etapa pot aparea mecanisme de aparare ca regresia, disocierea si hiperactivitatea.

Durerea acuta este etapa in care durerea se manifesta cel mai vizibil si cel mai intens. Aceasta etapa include dorul, cautarea, tristetea, teama, vinovatie si disperare.

In ultima etapa incepe procesul de reorganizare, refacere si vindecare. Copilul incepe sa gaseasca solutii, sa se adapteze noii situatii si chiar daca vor mai exista recaderi sau reveniri scurte la etapa anterioara el va asimila experienta pierderii si lucrurile vor evolua in sens pozitiv. In cazul in care insa experientele de pierdere nu sunt gestionate intr-un mod corespunzator ele pot deveni traume ale copilariei cu efecte asupra tuturor planurilor vietii pana la varsta adulta.

Copii care primesc ajutor din exterior vor trece mai usor si mai prductiv prin experienta pierderii si a abuzului si vor evita transormarea acesteia intr-o trauma cu efecte asupre intregii lor vieti.

You may also like...