Remember:Theodora Cernat-Popp sau o jumatate de veac de solitudine si pasiune 

Eleva la inceput, a Ceciliei Cutescu-Storck (prima femeie-profesor la Scoala de Arte-Frumoase din Bucuresti, dupa 1918) Theodora Cernat s-a format in ambianta spirituala a unei veritabile dinastii artistice, ce a reprezentat un reper fundamental in istoria plasticii autohtone.

Mai tarziu, fosta ei profesoara scria in Amintirile sale: Teodora a fost cea mai buna eleva din atelierul meu, cea mai draga, cu care am avut o lunga si sincera corespondenta sufleteasca. Ea traieste si acum la dogoarea artei: pictorita si sculptorita talentata si pasionata.Osciland intre cele doua muze calauzitoare ale destinului ei, artista a fost atrasa totusi, la maturitate, de sculptura, avand sansa de a lucra printre altii, – cu I.Jalea.

Dupa definitivarea studiilor la Academia Libera din Bucuresti din 1923, ea va expune alaturi de alte colege de generatie( Celine Emilian, Milita Petrascu, Zoe Baicoianu) la Salonul Oficial apoi, intre 1924 si 1930, de fiecare data va fi prezenta cu cate doua lucrari( un rond-bosse si un relief ), la alte simeze ale timpului, obtinand de pilda, la Salonul de Toamna din 1923, o bursa de studii la Roma.

Intr-o perioada relativ scurta, va mai participa la numeroase alte expozitii, de grup sau individuale, de multe ori alaturi de sotul ei, pictorul Sabin Popp, devenind o prezenta remarcabila in arena artistica interbelica, cum isi amintea unul din prietenii si sprijinitorii ei constanti, N.Argintescu-Amza.

Dupa moartea prematura a sotului, artista a continuat exercitiul sculpturalitatii, incercand sa-si valorifice experienta italica acumulata( astfel, va colabora cu acei confrati,din perioada studiilor academice,la executarea anumitor comenzi oficiale, pina in 1949, cand a lucrat la mozaicurile Bisericii Manastirii Antim, finisand in acelasi timp, si unele panouri decorative, compozitii cu personaje in marime naturala, stilizarea lor amintind o zona a fantasticului medieval).

Despre natura sculpturii sale s-a afirmat ca este indeobste statica, supusa unui rationament valoric bine conturat, desi majoritatea lucrarilor artistei, de dupa anii 60 au luat o cu totul alta turnura conceptuala, in mediile specialistilor.

O semnificatie aparte o au in memoria privitorilor, compozitiile de mici dimensiuni, ce se gasesc expuse acum in salilie medievale ale Palatului Mogosoaia; la acestea se adauga desene reprezentand inedite peisaje citadine. Privite in articulatiile lor singulare ele amintesc de mestesugul bine temperat al vechilor maestrii venetieni, din secolul al XVIII-lea.

Theodora Cernat Popp isi amintea Francisc Sirato in insemnarile sale a putut evita, abordand viata din atatea unghiuri de vedere, orice ispita de evadare din geografia experientei umane; in universul operei ei, cautarea constienta a unei expresii directe a experientei este profund intensa, lipsita de asperitati. Ea reface acel gen de explorare a formelor, refuzand compromisul, tot ceea ce este facil, artificial, si asta, se petrece in interesul redarii intregului adevar. La ea se poate afirma cu certitudine, ca viata si opera nu se pot disocia.

Tocmai despre aceste divergente morale ale secolului sau, artista a incercat sa ne vorbeasca, fiind convinsa ca numai cercetand cu acribie solul realitatii, poti dobandi acele raspunsuri eficiente. Prin urmare, sa nu-i cerem azi creatoarei sa ne redea Adevarul pur si simplu, fiindca el este rareori pur, si niciodata simplu.

You may also like...