Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a incheiat saptamana trecuta un veritabil slalom, reusind sa ocoleasca aproape toate obstacolele puse in calea sa de clasa politica. O singura decizie luata de Curte saptamana trecuta ridica probleme mai importante: cea privind constitutionalitatea legii de modificare a legii referendumului. Ea pare a contrazice o alta decizie a aceleiasi Curti, luata in mai 2007.
Daca insa motivarea CCR este citita ca un comentariu pe marginea legii declarate constitutionale, si nu o decizie de impunere a participarii a jumatate plus unu din populatia de drept de vot la orice referendum de acum inainte, in pofida vointei legiuitorului, contradictia dispare. Curtea va mai avea o problema, poate cea mai importanta, in ziua in care va valida sau nu rezultatul acestuia: pe baza carui act normativ va face acest lucru, pentru a evita o aplicare retroactiva a unei norme?
Curtea Constitutionala pare a-si fi modificat jurisprudenta in ceea ce priveste legea referendumului, motivatia deciziei de declarare constitutionala a modificarii articolului 10 al legii referendumului facand trimitere doar la decizia 147 din 21 februarie 2007 si nefacand nicio referire la decizia din 3 mai 2007, prin care declara constitutionala eliminarea conditiei de validare in cazul referendumului pentru demiterea presedintelui. Astfel, potrivit deciziei, “tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea constata ca Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala, avand in vedere ca niciun text constitutional nu conditioneaza dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majoritati care sa se pronunte pentru demiterea prin referendum a presedintelui Romaniei”.
Luare la cunostinta sau impunerea pragului?
Pana aici totul este conform jurisprudentei CCR. Numai ca, la prima vedere, noua decizie cuprinde o formulare ce pare a fi total opusa Deciziei 420 din 2007, care sustinea ca este la latitudinea legiuitorului nu numai stabilirea unei majoritati, ci si cea a unui cvorum de participare: “Curtea retine ca aceasta (participarea la referendum a majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale permanente – n.r.) reprezinta o conditie esentiala pentru ca referendumul sa poata exprima in mod real si efectiv vointa cetatenilor, constituind premisa unei manifestari autentic democratice a suveranitatii prin intermediul poporului”. Cu alte cuvinte, in decizia din mai 2007 Curtea sustinea ca este constitutionala demiterea presedintelui prin majoritatea voturilor valabil exprimate, fara prag de participare, iar acum pare a impune un astfel de prag. Numai ca o lectura atenta a textului arata ca citatul respectiv survine formularii “in varianta redactionala dedusa in cauza de fata controlului de constitutionalitate”, iar toate frazele urmatoare contin verbe precum “constata”, “observa ca” sau “retine ca”. Inclusiv cel mai categoric citat, cel referitor la conditia esentiala reprezentata de participarea la referendum a majoritatii persoanelor inscrise pe listele electorale permanente, incepe cu formularea “Curtea retine ca”. Explicatia pentru care CCR a optat pentru aceste formulari ar putea fi aceea ca judecatorii Curtii nu impun norme, ci doar iau la cunostinta, descriu si comenteaza textul legii “in varianta redactionala dedusa in cauza de fata controlului de constitutionalitate”. Cu alte cuvinte, in aceasta ipoteza, Curtea nu declara ca, pentru orice referendum, pragul este obligatoriu, ci doar ca in varianta analizata a legii el este obligatoriu, neexcluzand ca in viitor legiuitorul sa opteze pentru o alta varianta fara prag, precum a facut in cazul referendumului din 2007.
CCR vs Comisia de la Venetia
Daca nu este vorba doar despre o luare la cunostinta, decizia Curtii ar statuta ca pentru validarea oricarui referendum este necesara prezenta a jumatate plus unu din persoanele inscrise pe listele electorale, orice act normativ al legiuitorului care incalca aceasta regula urmand a fi declarat neconstitutional. Concluzie care este contrara practicii Curtii, care prin Decizia 420 din 2007 a declarat constitutionala desfasurarea referendumului fara conditie de validare. Decizie conforma, de altfel, recomandarilor Comisiei de la Venetia, care in Codul sau de bune practici in ceea ce priveste organizarea referendumului sustine ca, “bazandu-se pe experienta pe care o are in domeniu, Comisia de la Venetia a decis sa recomande ca nicio hotarare sa nu fie luata cu privire la regulile cvorumului.” Motivele invocate de aceasta: “Un cvorum de participare (un procentaj minim) inseamna ca este in interesul unei propuneri a opozitiei sa se abtina decat sa voteze impotriva lui. Spre exemplu, daca 48% din electorat este in favoarea propunerii, 5% sunt impotriva si 47% tind sa se abtina, cei 5% din adversari trebuie doar sa paraseasca cabina de vot pentru a-si impune punctul de vedere, desi sunt cat se poate de clar in minoritate. In plus, absenta lor din campanie cel mai probabil va creste numarul de abtineri si, astfel, cel mai probabil cvorumul nu va fi atins.” In plus, precizeaza Comisia, “incurajarea, fie a abtinerii de la vot, fie a impunerii punctului de vedere al minoritatii nu este sanatoasa pentru democratie. Mai mult, exista o mare tentatie de falsificare (denaturare) a ratei de participare in fata opozitiei slabe.” Interesant este ca judecatorii Curtii Constitutionale au citat Comisia de la Venetia in textul deciziei, facand insa trimitere doar la recomandarile acesteia referitoare la stabilitate legislativa in ceea ce priveste referendumurile.
De altfel, daca ar fi interpretata ca o decizie obligatorie, si nu ca o descriere a actualului act normativ, decizia CCR ar echivala cu introducerea obligativitatii votului, cu asumarea de catre Curte de atributii legislative. Prin stabilirea unui prag de participare, Curtea echivaleaza votul celor care nu se prezinta la vot cu al celor care voteaza impotriva, indiferent de motivele pentru care acestia au ales sa nu voteze. Ei nu au nici macar posibilitatea de a a pune stampila pe casuta “nu stiu/ma abtin”, ci sunt constransi sa voteze doar “da” sau “nu”. Solutia la pericolul ca Parlamentul sa decida “cand vrea muschii sai” sa demita presedintele nu este impunerea unui prag de participare, ci cea a eliminarii caracterului “consultativ” al avizului Curtii Constitutionale.
Cum va evita Curtea aplicarea retroactiva a propriei decizii?!
Marea dilema a Curtii va aparea abia in momentul validarii rezultatului referendumului. Pe baza carui act normativ va face acest lucru, pentru a evita problema retroactivitatii? Pe 4 iulie, data declansarii procedurii de suspendare a presedintelui, in vigoare era vechea lege, care prevedea ca “demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale”. Incepand cu 5 iulie, data publicarii in Monitorul Oficial a OUG de modificare a legii referendumului, intra in vigoare ordonanta de urgenta, care sustine ca “prin derogare de la art. 5 alin. 2 (care statuteaza obligativitatea cvorumului de participare), demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetatenilor care au participat la referendum”. Iar incepand cu 10 iulie, data adoptarii Deciziei 731 pe 2010 privind constitutionalitatea modificarii articolului 10 din legea referendumului, potrivit practicii Curtii, este in vigoare legea aflata la promulgare la presedintele interimar, care prevede ca presedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, cu conditia ca la referendum sa fi participat jumatate plus unu din persoanele inscrise pe listele electorale permanente.
Decisiv va fi momentul de la care Curtea va decide ca se poate considera retroactiva aplicarea unui act. Decizia 420 din 2007 face trimitere la doua astfel de momente. In prima varianta, retroactivitatea actului normativ este analizata in relatie cu data inregistrarii la Parlament a propunerii de suspendare din functie a presedintelui Romaniei, si anume 4 iulie. In acest caz, si aplicarea OUG si a Deciziei 731 a Curtii ar fi retroactive, drept urmare ar trebui ca CCR sa valideze referendumul pe baza prevederilor vechii legi, neamendata nici de OUG, nici de Decizia 731. Cu alte cuvinte, pentru ca presedintele sa fie demis ar fi necesar votul favorabil al majoritatii populatiei Romaniei inscrise pe listele electorale permanente. In a doua varianta, retroactivitatea actului normativ este analizata in relatie cu momentul adoptarii hotararii de suspendare a presedintelui de catre Parlament, 6 iulie. Pentru ca numai dupa adoptarea hotararii se cunoaste ca va fi organizat un referendum, inainte de adoptarea hotararii referendumul fiind doar unul potential. In acel moment, actul legislativ aflat in vigoare era ordonanta de urgenta a Guvernului. Decizia 731 a Curtii a fost data abia pe 10 iulie, in plina campanie, ceea ce face ca aplicarea acesteia sa fie retroactiva. In aceasta varianta, pentru demiterea presedintelui ar fi suficiente jumatate plus unu din voturile valabil exprimate, fara a se lua in calcul pragul de participare.
USL s-a ingropat singur
Responsabili pentru situatia aproape imposibila in care a fost pusa Curtea Constitutionala sunt doi parlamentari USL, Georgica Severin si Cornel Pieptea, care au depus un amendament la legea referendumului prin care au uitat sa ceara derogare de la conditia de validare a referendumului. Daca nu ar fi uitat acest lucru, Guvernul n-ar mai fi fost nevoit sa adopte ordonanta de urgenta mult contestata, iar Curtea s-ar fi pronuntat pe un caz absolut identic cu cel pe marginea caruia s-a pronuntat in mai 2007, cand decizia de constitutionalitate a fost adoptata cu o singura opinie separata. De altfel, aceasta nu a fost singura stangacie a USL, cea mai importanta fiind adoptarea OUG de limitare a Curtii Constitutionale in ceea ce priveste hotararile Parlamentului. Aceasta a fost principalul motiv invocat de cancelariile occidentale in criticile aduse actualei coalitii de guvernare.
Numai ca ordonanta a fost inutila, Curtea Constitutionala desfiintand-o indirect prin Decizia 727 de neconstitutionalitate a unei legi cu un text identic cu cel al ordonantei. Curtea a judecat sesizarile privind revocarile presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului fara a lua in calcul prevederile ordonantei. Din pacate, Curtea nu a decis sa se autosesizeze si asupra ordonantei de urgenta privind modificiare legii referendumului in momentul in care a dezbatut modificarea articolului 10 la initiativa celor doi parlamentari USL. Daca ar fi facut acest lucru, se mai limpezea ceva din negura care planeaza asupra referendumului din 29 iulie.
Punctul de vedere al Robertei Anastase
Cea mai hazlie formulare din cadrul deciziei CCR de constitutionalitate a modificarii art. 10 din Legea referendumului nu apartine vreunui judecator al Curtii, ci presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Aceasta a transmis, pe 3 iulie, punctul sau de vedere cu privire la aceasta problema: “Statul (?!) trebuie sa fie organizat cu orice majoritate si sa fie desfiintat doar cu majoritati mari si foarte mari. Acesta este motivul pentru care asemenea majoritati mari si foarte mari nu ar putea sa fie modificate in majoritati mici si foarte mici”. Cum era vorba de referendumul de demitere a presedintelui, singura conluzie logica ce poate fi trasa este ca, pentru Roberta Anastase, statul este presedintele Traian Basescu.
