Albanezii, atestati documentar, sunt prezenti n tarile romne ncepnd din mijlocul veacului al XVI-lea, ca pastori, ostasi si garda domneasca, pazitori narmati ai diverselor conace, negustori si, mai trziu, emigranti politici.

In tinutul aurifer din Muntii Apuseni s-au gasit chiar inscriptii foarte vechi, cu numele asezarilor predecesorilor albanezilor, al colonistilor iliri (ei s-au asezat n centrul minier de la Alburnus Maior, in vicus si castelle: vicus Pirustarum, castellum Baridustarum , dupa sistemul de organizare dalmatiana, in jurul secolului al doilea dupa Hristos.

In epoca feudala, lupta mpotriva dominatiei otomane cuprinde actiuni paralele sau comune ale celor doua popoare. In campaniile sale antiotomane, Iancu de Hunedoara a urmarit si colaborarea militara cu poporul albanez care, sub conducerea eroului sau national, Gheorghe Kastrioti Skanderbeg (1405-1468), n acel timp dadea grele lovituri otomanilor .

Cunoastem, de asemenea, actiunea paralela de aparare mpotriva otomanilor pe care au avut-o in a doua jumatate a secolului al XV-lea, pe de o parte Stefan cel Mare (1457-1504) si pe de alta parte Skanderbeg. Un voievod de origine albaneza, Vasile Lupu (1635-1653), si-a petrecut cea mai mare parte a vietii n Moldova, fiind exponentul intereselor boierimii moldovene.

Prezenta albanezilor in Romnia este legata si de rascoala din 1821. Ei au facut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, fapt atestat de multe documente . Printre participantii la rascoala, sau la revolutia pandurilor, din 1821, mentionam pe scriitorul albanez Naum Veqilharxhi, care a jucat un rol important n miscarea de renastere culturala albaneza . Nascut n comuna aromna Vithkuq (Albania), din apropierea orasului Moscopole (Voskopoja) , Veqilharxhi a stat multi ani la Braila si a creat un alfabet propriu pentru limba albaneza .

Cu acest alfabet el a alcatuit doua abecedare si a plecat cu ele la Constantinopol ca sa le tipareasca. Acolo, Veqiharxhi a reusit sa-si scoata lucrarile la lumina, nsa peste numai un an a fost ucis, pare-se de catre agentii bisericii grecesti, care nu vedeau cu ochi buni trezirea albanezilor, prin scoala, la o viata nationala. Abecedarele lui Veqilharxhi au fost difuzate in diverse centre din Albania. Si familia Ghika, binecunoscuta n istoria Romniei, este de origine albaneza.

Ea a dat Moldovei si Tarii Romnesti numerosi voievozi, identificndu-se nca din veacul al XVII-lea cu interesele de atunci ale tarilor romne. Din familia Ghikulestilor face parte si Elena Ghika, cunoscuta mai ales sub pseudonimul sau literar Dora dIstria.

Timp de cteva decenii, nici o alta femeie, n afara de George Sand, nu s-a bucurat de atta popularitate n lumea intelectuala europeana ca Dora dIstria. E de uimit cte cunostinte se adunasera n mintea acestei exceptionale femei si cu cta usurinta le putea ea scoate n front ori de cte ori era o batalie de dat. Caci ea a fost o predicatoare de crez luptator. Liberalismul anticlerical a gasit n ea o neobosita aparatoare. Si tot asa dreptul de a trai al natiunilor, scria despre ea marele istoric romn Nicolae Iorga .

Dora dIstria a scris n limba franceza studii literare, social-politice, filologice, de etnografie, insemnari de calatorie etc, tratnd aspecte si evenimente din diferite tari. Printre acestea, multe se refera la Albania, a carei cauza a facut-o cunoscuta n tarile europene: La nationalit albanaise daprs les chants populaires, Paris, 1866; Fyletia e Arbnare prej kohve t lashta / Neamul albanezilor din vremuri ndepartate, In Revue des deux mondes, din 15 mai 1866; Les crivains albanais de lItalie mridionale, Atena, 1867; La nazionalit albanese secondo i canti popolari, Cosenza, 1867; Gli Albanesi musulmani, Florenta I,1868; II si III, 1870; Affaires de lAlbanie, Atena, 1872; Gli Albanesi in Rumenia. Storia dei principi Ghika nei secoli XVII, XVIII e XIX da documenti inediti degli archivi di Venezia, Vienna, Berlino, Constantinopoli ecc. Traduzione dal francese di B. Cecchetti, Florenta, 1873.

Ea si-a manifestat deopotriva si sentimentele de atasament fata de Romnia. Iata cteva extrase din scrierile sale: Parintii nostri ar fi fost prea fericiti daca ar fi avut sa lupte numai cu tatarii si turcii. Drapelul lui Traian nu s-ar fi njosit n fata semilunii. Nu fiii lui Mahomed si-au bagat minile n sngele lui Mihai Viteazul, ci soldatii Imperiului Apostolic! Sub Constantin Brncoveanu, imperialii, stapni pe tara, s-au facut mai dusmaniti chiar dect musulmanii, prin pradaciunile si violentele lor .

Mai departe: Credeam ca aud n soaptele suave, repetate de rasunetele muntilor, numele lui Radu, Mircea, Alexandru cel Bun, eroi uitati ai unei epoci marete, ostasi viteji ai unei lupte marinimoase . Este tot pana Elenei Ghika cea care ne emotioneaza din nou prin farmecul sau: Libertatea, fericirea tarii mele, iata preocuparile ce vor umplea de acum nainte toata viata mea.

Departata de soarta, din copilaria mea, de tarmurile iubite ale Dmbovitei mele, n-am ncetat niciodata de a face parte din tara natala, ale carei destine erau obiectul statornicelor mele meditatiuni . Din celelalte lucrari ale Dorei dIstria, mentionam: La vie monastique dans lglise orientale, Bruxelles, 1855; Les roumains et la papaut, Atena, 1856; Osservazioni sullorganizzazione dei Principati Danubiani, Torino, 1856; La Roumanie et lglise orthodoxe, Bruxelles, 1857; La nationalit roumaine daprs les chants populaires, Paris, 1859;

Un t au bord du Danube, Paris, 1861. n concluzie, Dora dIstria, albanese dorigine, rumena di nascita, cum sta scris pe placa comemorativa din cimitirul Trespiano (Florenta, Italia), unde se pastreza cenusa ei, a fost o scriitoare de limba franceza, cunoscuta si pretuita de contemporani si care, prin opera sa a contribuit n mod real, nu numai la prezentarea cauzei albaneze, ci, mai degraba, la apararea sa, in fata opiniei europene. In ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea, albanezii din Romnia au desfasurat o activitate sustinuta n slujba renasterii nationale a poporului albanez. Au fost publicate studii, carti, ziare si reviste, printre care Istoria generala si cteva volume poetice, apartinnd poetului national albanez Naim Frashri (1846-1900).

De mentionat faptul ca bazele independentei Statului Albanez au fost puse tocmai la Bucuresti, de unde, dupa o sfatuire, la Hotelul Continental, cu membrii marcanti ai Coloniei Albaneze din Romnia, marele patriot care a fost Ismail Kemal, s-a indreptat spre Vlora (Vallona), unde, la 28 noiembrie 1912, a proclamat Independenta Albaniei. Ultimii ani ai vietii sale, Ismail Kemal i-a petrecut, se pare nu ntmplator, n orasul italian Bari.

Acolo au trait si fiii, si nepotii lui, printre care geograful Alessandro Vlora si filoloaga Nermin Falaschi Vlora, consoarta diplomatului Renzo Falaschi. Ca sa ne apropiem acum de zorile secolului al XX-lea, anuarul statistic al Romniei pentru 1930 ofera date, potrivit carora numarul albanezilor n aceasta tara era n jur de 10.000. n perioada interbelica, odata cu venirea la studii in Romnia a mai multor tineri albanezi, se poate vorbi de o revigorare a comunitatii albaneze, care avea si presa proprie.

Printre cei mai activi si mai devotati cauzei albaneze, erau prozatorii si poetii Aleksandr Stavre Drenova (Asdren), Lasgush Poradeci, Dhimitr Pasko (Mitrush Kuteli), Ali Asllani, Victor Eftimiu, ziaristii Foqion Postoli si Nik Pemma, medicul Ibrahim Temo, pictorul Vangjush Mio, cntaretii de opera Mihailescu Toscani si Kristaq Antoniu s.a. n ajunul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, numarul albanezilor propriu-zisi si al celor de origine albaneza, care traiau In Romnia, era de aproximativ 40.000. n anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, albanezii din Romnia s-au organizat ntr-un Comitet Antifascist Albanez, care dupa razboi a devenit Uniunea Populara a Albanezilor din Romnia, apoi ntr-un Comitet Democrat Albanez, acesta din urma desfiintndu-se n mod abuziv n anul 1953.

Uniunea Culturala a Albanezilor din Romnia (UCAR), care s-a creat n 1990, si-a proclamat ca scop principal promovarea intereselor culturale ale etniei albaneze din tara noastra (Romnia – n.n.), aprofundarea cunoasterii culturii, limbii si istoriei poporului albanez. Aceleasi pretentii le are si Asociatia Liga Albanezilor din Romnia (ALAR), creata mai trziu. In alegerile parlamentare din noiembrie 1996, UCAR a devenit organizatie parlamentara. Statul romn, mai mult dect naintea alegerilor, i-a acordat UCAR-ului fonduri consistente, care au facut posibila desfasurarea a numeroase activitati culturale, precum si publicarea revistei lunare Albanezul. n alegerile din anul 2000, respectiv 2004, locul n parlament i-a revenit ALAR-ului, fondurile acordate acestei organizatii devenind din ce n ce mai consistente.

Alaturi de publicarea organului sau lunar Prietenul albanezului, ALAR si-a largit gama activitatilor cultural-artistice. Comunitatea albaneza, potrivit statisticilor oficiale, n momentul de fata numara n jur de doar 520 de persoane. Limba albaneza este vorbita de un numar din ce n ce mai redus de persoane de origine albaneza, nefiind transmisa – cu foarte mici exceptii – generatiilor tinere. In aceste conditii, se pune problema pastrarii traditiilor si mai ales a limbii materne, ca o conditie sine qua non pentru supravietuirea comunitatii in viitor.

Totusi, cum s-a mai spus , adevarata comunitate a albanezilor din Romnia este cea formata din elevii, studentii, doctoranzii si oamenii de afaceri ai nostri, care traiesc temporar n aceasta tara. Sunt toate sansele ca, ntr-un viitor ct mai apropiat, cei care se vor stabili aici definitiv, nu-si vor uita limba materna. Si nici nu va fi nevoie sa fim reprezentati nicaieri de straini, care n-au nici o legatura cu etnia albaneza, necunoscndu-i nici limba, nici spiritualitatea.

Asadar, reprezentantii minoritatii albaneze n organul legislativ ar trebui sa fie doar oameni care provin din rndurile sale. Procednd astfel se va contribui n mod real la pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii etnice sub raport lingvistic, cultural si religios; la coexistenta frateasca si n armonie dintre majoritate si toate minoritatile nationale, albanezii aducndu-si, ca si pna acum, contributia lor modesta.

Kopi KYYKU