Pierderea unei persoane apropiate este un eveniment extrem de dureros, devastator ce poate reprezenta o rascruce a propriei vieti, in care ne vom restructura eul interior si in care putem urma drumul reorganizarii, al descoperirii si deblocarii propriilor resurse, al redefinirii noii noastre vieti sau putem urma drumul chinului si suferintei care nu va face decat sa ne autodistruga si sa ne intensifice golul interior.
De multe ori durerea provocata de decesul unei persoane apropiate ne copleseste si ne destabilizeaza si ne dezechilibreaza la nivel emotional, cognitiv, social si chiar fizic. Astfel este extrem de important modul in care reusim sa gestionam aceste pierderi.
Durerea este o reactie emotionala naturala, normala la pierderea unei persoane dragi, insa deseori datorita constrangerilor sociale, ale miturilor legate de exprimarea sentimentelor ajungem sa ne impiedicam sa simtim durerea, iar acest lucru ne distruge pe interior, ne dezumanizeaza si ne impiedica sa traim…
Ce simt persoanele aflate in doliu?
Chiar daca fiecare persoana traieste doliul intr-un mod diferit exista o serie de etape pe care toti le parcurgem in confruntarea cu moartea unui sot, parinte, copil sau prieten. O prima faza este cea a socului, in care supravietuitorul se simte amortit, impietrit si dezorientat. Unii oameni, in aceasta etapa, sufera o paralizie emotionala in care nu pot simti nimic, nu pot plange si nu pot reactiona la pierdere, pe cand altii manifesta adevarate crize de plans, panica si disperare.
A doua etapa pe care cei ce se confrunta cu decesul unei persoane dragi este cea a negarii. Aceasta se poate manifesta ca o negare a ceea ce s-a intamplat in care persoana in cauza nu accepta decesul si nu intelege evenimentul datorita blocajului cognitiv, sau ca o negare a propriei suferinte, comportandu-se ca si cum nu sunt afectate de aceasta pierdere. In urmatoarea etapa apare sentimentul de furie al supravietuitorului indreptat catre cel decedat gandind ca nu a luptat destul, ca nu a avut grija de el, o furie indreptata catre sine, ce se poate manifesta prin sentimentul de vinovatie,furie indreptata catre persoanele apropiate, medici sau familie. Aceasta puternica furie ia cu timpul forma depresiei.
In aceasta etapa energia este foarte scazuta, apare izolarea sociala si persoana poate dezvolta tulburari alimentare si de somn. Prelungirea acestei etape poate determina instalarea unei tulburari depresive. Ultima etapa este acceptarea. In acesta etapa acceptam pierderea, suferinta si pe noi insine putand declansa procesul vindecarii. Acesta este un moment important, in care ne putem reorganiza, putem reaseza lucrurile si putem sa facem curatenie in propria noastra viata, reconsiderand si resemnificand evenimentele, valorile si eul nostru interior.
Parcurcerea acestui travaliu de doliu, trairea si experimentarea fiecarei faze a durerii este un parcurs normal si sanatos, acestea asigurand separarea treptata de persoana decedata, restabilirea echilibrului interior si recastigarea autonomiei. Cei care nu traverseaza aceste etape sau raman fixati intr-o anumita faza pot dezvolta importante blocaje emotionale, comportamentale si cognitive.
Ce putem face pentru a depasi mai usor pierderea?
Pentru a depasi o pierdere este nevoie in primul rand de o incheiere, de posibilitatea de a ne lua ramas bun.
Putem stabili un asa numit timp special pentru noi si persoana pierduta in care sa plangem si sa jelim. Ne putem permite sa ii vorbim si sa fim cu ea si sa ii transmitem ceea ce nu am apucat si totodata sa fim constienti de noi si de trairile noastre, sa ne dam voie sa simtim.
Un puternic efect de eliberare il poate avea tinerea unui jurnal al durerii, in care sa ne asternem tristetea, lacrimile si suferinta pe hartie, eliberandu-se astfel atat sufletul cat si mintea.
In acelasi mod, comunicarea ne poate ajuta. Este important sa reusim sa vorbim cu familia si prietenii, sa reeditam momentele importante si sa avem curajul de a ne impartasi durerea
Centrarea pe lucruri pozitive este extrem de importanta. Multe persoane nu reusesc sa mai vada lucrurile bune din viata lor in urma unor astfel de evenimente. De aceea se recomanda tinerea unui jurnal al lucrurilor frumoase in care sa se noteze in fiecare zi 2-3 lucruri care ne-au bucurat in acea zi (vizita unui prieten, intalnirea unor persoane dragi, ascultarea unei melodii sau cateva ore de somn linistit).
Este deasemenea extrem de important sa evitam tendintele de idealizare a persoanei decedate si sa reusim sa o privim in mod obiectiv, cu calitatile si defectele sale, cu realizarile si esecurile ei. Totodata este bine sa evitam sa facem schimbari majore in viata noastra, cel putin in prima perioada de dupa pierdere. Astfel nu este recomandat sa ne schimbam foarte rapid locul de munca, locuinta sau programul obisnuit.
Se recomanda ca persoanele care traverseaza un astfel de eveniment si simt ca nu pot face fata, sa nu intarzie sa apeleze la ajutorul unui psiholog care sa le ajute sa depaseasca evenimentul traumatic, sa realizeze o incheiere, sa se regaseasca si sa isi reechilibreze viata.
Atunci cand persoanele supravietuitoare raman blocate intr-unul din stadiile durerii, cand au tendinte auto-distructive, dezvolta diferite fobii, se izoleaza sau nu se pot desprinde dupa un timp indelungat este absolut necesara apelarea la servicii psihologice de consiliere si psihoterapie.
“Moartea nu este cea mai mare pierdere in viata. Cea mai mare pierdere este ceea ce moare inauntrul nostru in timp ce traim.” Norman Cousins
