O istorie a Bibliei: Cine a scris-o si cand?

Luati in considerare numarul de exemplare care au fost vandute de-a lungul secolelor – undeva in regiunea de cinci miliarde pana in prezent, umflate cu inca 100 de milioane in fiecare an, oferite gratuit – si nu se poate nega ca influenta Bibliei asupra civilizatiei occidentale a fost monumental.

Dar daca pozitia Bibliei ca un gigantic cultural este dincolo de orice indoiala, istoria ei este orice altceva. Timp de secole, unii dintre cei mai mari ganditori ai lumii s-au nedumerit cu privire la originile si evolutia acestui document remarcabil. Cine a scris-o? Cand? Si de ce?

Acestea sunt cele mai spinoase dintre intrebari, facute cu atat mai incurcate de vechimea mare a Bibliei si de faptul ca unele, sau toate, au devenit un text sacru pentru membrii a doua dintre marile religii ale lumii – iudaismul si crestinismul – numarand mai multe. peste doua miliarde de oameni.

Mai mult ca asta

De unde provine Biblia?

Arheologia si studiul surselor scrise au aruncat lumina asupra istoriei ambelor jumatati ale Bibliei: Vechiul Testament, povestea culmelor si coborasurilor evreilor in mileniul sau cam asa ceva inainte de nasterea lui Isus; si Noul Testament, care documenteaza viata si invataturile lui Isus. Aceste descoperiri pot fi incomplete si pot fi foarte contestate, dar ele i-au ajutat pe istorici sa picteze o imagine a modului in care Biblia a luat viata.

Poate cel mai bun loc pentru a incepe povestea este in nordul Egiptului copt de soare, pentru ca aici Biblia si arheologia se pot ciocni mai intai.

• Istoria criminala a traducerilor Bibliei
• A existat intr-adevar un „Mare Potop”?
• Crearea Bibliei King James

Timp de secole, Vechiul Testament a fost interpretat pe scara larga ca o poveste a dezastrului si a salvarii – a israelitilor care au cazut din har inainte de a se ridica, de a se face praf si de a gasi mantuirea. Nicaieri aceasta tema nu este mai evidenta decat in ​​Iesirea, cea de-a doua carte dramatica a Vechiului Testament, care relateaza evadarea israelitilor din robie in Egipt in tara fagaduita.

Dar arheologia a dezgropat unul dintre locurile captivitatii israelitilor?

Aceasta este intrebarea pe care unii istorici si-au pus-o inca din anii 1960, cand arheologul austriac Manfred Bietak a identificat locatia orasului antic Pi-Ramesses pe locul modernului oras Qantir din Delta Nilului din Egipt. Pi-Ramses a fost marea capitala construita de Ramses al II-lea, unul dintre cei mai formidabili faraoni ai Egiptului si chinuitorul biblic al israelitilor. S-a sustinut ca Pi-Ramses a fost orasul biblic al lui Ramses si ca orasul a fost construit, asa cum sustine Exodus, de sclavi evrei.

Este o teorie intriganta si, cu siguranta, are indoieli. Dar daca ar fi adevarat, i-ar plasa pe israelitii inrobiti in Delta Nilului in deceniile de dupa 1279 i.Hr., cand Ramses al II-lea a devenit rege. Deci, ce sa intamplat mai departe?

Biblia nu are nicio indoiala. Ne spune ca Moise i-a scos pe israeliti din captivitatea lor in Egipt (a caror populatie fusese doborata de zece urgii aduse lor de Dumnezeu) inainte ca Iosua sa conduca o stralucita invazie a Canaanului, tara fagaduita. Sursele istorice, insa, sunt mult mai putin apropiate. Dupa cum spune John Barton, fost profesor de interpretare a sfintelor scripturi la Universitatea din Oxford: „Nu exista nicio dovada a unei mari invazii a israelitilor sub Iosua; populatia nu pare sa se fi schimbat prea mult in acea perioada, din cate putem spune din cercetarile arheologice.”

De fapt, cea mai buna dovada care confirma afirmatia Bibliei ca israelitii au ajuns in Canaan este Stela lui Merneptah.

Ca toti autocratii buni, Merneptah, faraonul Egiptului, ii placea sa se laude cu realizarile sale. Si cand si-a condus armatele intr-un razboi de cucerire reusit la sfarsitul secolului al XIII-lea i.Hr., a vrut ca lumea si generatiile succesive sa stie totul despre asta.

Mediul pe care faraonul a ales sa-si trambiteze priceperea martiala a fost o bucata de granit sculptat de trei metri inaltime, cunoscuta acum sub numele de Stela Merneptah. Stela, care a fost descoperita pe locul vechiului oras egiptean Teba in 1896, contine 28 de randuri de text, care detaliaza in mare parte victoria egiptenilor asupra libienilor si aliatilor acestora. Dar ultimele trei randuri ale inscriptiei au starnit cel mai mult interes in randul istoricilor.

„Israelul a fost tuns”, se spune. „Samanta ei nu mai exista.” Aceste cateva cuvinte constituie prima referire scrisa cunoscuta la israeliti. Este un inceput nefavorabil, unul care se lauda cu distrugerea aproape a acestui popor de catre una dintre superputeri ale lumii antice in patria lor, Canaan. Dar israelitii aveau sa supravietuiasca.

Si povestea pe care ar continua sa o spuna despre ei insisi si despre relatia lor cu Dumnezeul lor ar eclipsa, fara indoiala, oricare dintre realizarile lui Merneptah. Ar da nastere a ceea ce este cu siguranta cea mai influenta carte din toate timpurile: Biblia.

Stela lui Merneptah poate descrie mai multa durere evreiasca din cauza persecutorilor lor egipteni pereni, dar cel putin sugereaza ca ei ar fi putut fi in Canaan in timpul domniei lui Merneptah (1213–1203 i.Hr.).

Daca istoria timpurie a israelitilor este incerta, la fel este si evolutia cartii care le-ar spune povestea.

Cine a scris Biblia?

Pana in secolul al XVII-lea, opinia primita spunea ca primele cinci carti ale Bibliei – Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri si Deuteronom – au fost opera unui singur autor: Moise. De atunci, aceasta teorie a fost serios contestata.

Cercetatorii cred acum ca povestile care aveau sa devina Biblia au fost raspandite prin gura in gura de-a lungul secolelor, sub forma de povestiri orale si poezie – poate ca un mijloc de a construi o identitate colectiva intre triburile Israelului. In cele din urma, aceste povesti au fost adunate si scrise. Intrebarea este de catre cine si cand?

• Cand a ajuns pentru prima data crestinismul in Marea Britanie?
• Sapat dupa Biblie: 10 descoperiri cheie din Tara Sfanta

Un indiciu s-ar putea afla intr-un bolovan de calcar descoperit incastrat intr-un zid de piatra in orasul Tel Zayit, la 55 de mile sud-vest de Ierusalim, in 2005. Boancul, cunoscut acum sub numele de Piatra Zayit, contine ceea ce multi istorici cred a fi cel mai vechi plin. Alfabetul ebraic descoperit vreodata, datand in jurul anului 1000 i.Hr. „Ceea ce s-a gasit nu a fost o zgariere aleatorie a doua sau trei litere, a fost alfabetul complet”, a spus Kyle McCarter de la Universitatea Johns Hopkins din Maryland despre piatra. „Totul despre ea spune ca acesta este stramosul scriptului ebraic.”

Piatra Zayit nu ne spune in sine cand a fost scrisa si adunata Biblia, dar ne ofera prima noastra privire asupra limbajului care a produs-o. Si, urmarind dezvoltarea stilistica a acelei limbi de-a lungul secolelor si incrucisand-o cu textul biblic, istoricii au reusit sa excluda ipotezele unui singur autor, concluzionand in schimb ca a fost scrisa de valuri de carturari in timpul primului mileniu. i.Hr.

Cine a fost regele David?

Primul val de carturari ar putea, s-a sugerat, sa fi inceput sa lucreze in timpul domniei regelui David (c1000 i.Hr.). Fie ca este adevarat sau nu, David este o figura monumentala in povestea biblica – ucigasul lui Goliat, cuceritorul Ierusalimului. David este, de asemenea, o figura extrem de importanta in incercarea de a stabili legaturi intre Biblie si faptele istorice, pentru ca el pare a fi cea mai veche figura biblica care a fost confirmata de arheologie.

„Am ucis [pe] regele casei lui David.” Deci se mandreste cu Stele Tel Dan, o piatra inscriptionata datand din anii 870–750 i.Hr. si descoperita in nordul Israelului in anii 1990. Asemenea Stelei Merneptah dinaintea ei, documenteaza victoria unui conducator de razboi asupra israelitilor (omul care se bucura era probabil conducatorul local Hazael din Aram-Damasc). Dar cel putin indica faptul ca David a fost o figura istorica.

Stele Tel Dan sugereaza, de asemenea, ca, oricat de capabili conducatorii lor, poporul Israel a continuat sa fie amenintat de vecini puternici si beligeranti. Si, in anul 586 i.Hr., unul dintre acei vecini, babilonienii, avea sa le provoace evreilor una dintre cele mai devastatoare infrangeri din istoria lor: jefuirea orasului sacru Ierusalim, macelarirea locuitorilor sai si tarand pe multi altii inapoi in Babilon.

Pentru poporul Israel, caderea Ierusalimului a fost o experienta infioratoare. Ea a creat, in cuvintele lui Eric M Meyers, un biblist de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, „una dintre cele mai semnificative crize teologice din istoria poporului evreu”. Si, potrivit multor cercetatori, acea criza poate sa fi avut un impact transformator asupra scrierii Bibliei.

Vechiul Testament este mult mai mult decat o poveste formula a evolutiei unei natiuni, este, de asemenea, o cronica a relatiei acelei natiuni cu Dumnezeul sau. Oare jefuirea Ierusalimului in 586 i.Hr. a convins un nou val de ganditori evrei ca nu si-au respectat partea lor de targ? I-a indemnat sa revina asupra tuturor editiilor anterioare ale scripturilor iudaice pentru a accentua acordul sau „legamantul” dintre popor si singurul lor Dumnezeu?

Indiferent daca aceasta teorie este valabila sau nu, nu exista nicio indoiala ca, in momentul in care s-au intors din exilul lor babilonian, Biblia ocupa un loc unic in constiinta poporului evreu. Cu toate acestea, ar fi trecut secole inainte ca cartea sa fie venerata ca un text secret pentru neevrei. Iar motivul acestei transformari de la semnificatia nationala la cea internationala a fost, desigur, figura lui Isus Hristos. Este asa-zisul Noul Testament, relatarea vietii si a invataturilor lui Isus, care a transformat Biblia ebraica intr-o icoana globala care modeleaza civilizatia.

Cine a fost Isus? Chiar a existat?

Majoritatea savantilor sunt de acord ca Isus, un lider religios si un predicator din secolul I, a existat istoric. S-a nascut in c4 i.Hr. si a murit – se pare ca a fost crucificat la ordinul prefectului roman Pontiu Pilat – in anii 30–33. Apoi, timp de aproximativ 40 de ani, vestea despre invataturile sale s-a raspandit prin gura in gura pana cand, in jurul anului 70 d.Hr., au aparut patru relatari scrise despre viata lui care au schimbat totul.

Evangheliile sau „vestea buna” ale lui Matei, Marcu, Luca si Ioan sunt de o importanta critica pentru credinta crestina. Descrierile lor despre viata lui Isus Hristos l-au facut, probabil, cea mai influenta figura din istoria omenirii.

„Nu putem fi siguri cand au fost scrise evangheliile”, spune Barton, „si stim putine despre autori. Dar se presupune ca Mark a venit primul, in anii 70, urmat de Matei si Luca in anii 80 si 90 si de Ioan in anii 90 sau la inceputul secolului al doilea.

„In general, Matei, Marcu si Luca spun aceeasi poveste cu variatii si, prin urmare, sunt numite evanghelii „sinoptice”, in timp ce Ioan are un stil foarte diferit, precum si spune o versiune semnificativ diferita a povestii lui Isus. Matei si Luca par sa fie incercari de a imbunatati pe Mark, adaugand mai multe povestiri si vorbe din surse acum pierdute. Ioan este o conceptualizare diferita a povestii lui Isus, infatisand o figura mai evident divina.”

Desi variatiile din cele patru Evanghelii s-ar fi putut dovedi o sursa de frustrare pentru cei care incearca sa picteze o imagine definitiva a vietii si a invataturilor lui Isus, ele ofera o perspectiva fascinanta asupra provocarilor cu care se confrunta biserica crestina timpurie pe masura ce s-a raspandit in intreaga lume mediteraneana. secolele I si II d.Hr.

Mark, s-a argumentat, a scris pentru o comunitate profund afectata de esecul unei revolte evreiesti impotriva Imperiului Roman in anii 60 d.Hr., in timp ce Luca a scris pentru un public predominant neevreiesc (neevreiesc) dornic sa demonstreze ca credintele crestine ar putea inflori in interiorul imperiul roman. Atat Ioan, cat si Matei sugereaza tensiunile tot mai mari dintre crestinii evrei si autoritatile religioase evreiesti.

Ca evreu, Isus ar fi fost bine versat in Biblia ebraica si, conform Evangheliilor, s-ar fi vazut pe sine insusi ca fiind realizarea profetiilor evreiesti antice. „Sa nu credeti ca am venit sa stric legea sau proorocii”, spune Matei. „Nu am venit sa distrug, ci sa implinesc.” Dar cu toate acestea, pana in momentul in care au fost scrise evangheliile, schismele dintre iudaism si crestinismul in curs de dezvoltare au aparut in mod clar.

Cum s-a raspandit crestinismul in lume?

Epistolele, sau scrisorile, scrise de Apostolul Pavel catre bisericile din intreaga lume mediteraneana – care sunt cea mai buna sursa pentru raspandirea initiala a crestinismului – confirma ca crestinismul a inceput in Ierusalim, dar s-a raspandit rapid in Siria si apoi in restul crestinismului. Lumea mediteraneana si a fost acceptata in mare parte de ne-evrei, spune John Barton, fost profesor de interpretare a sfintelor scripturi la Universitatea din Oxford.

„Epistolele [care alcatuiesc 13 carti ale Noului Testament] sunt cele mai vechi dovezi ale noastre pentru crestinism”, spune Barton. „Prima dateaza din anii 50 d.Hr., la doar doua decenii dupa moartea lui Isus.”

• Care este cea mai veche biserica din Anglia?

Dupa cum dezvaluie scrisorile lui Pavel catre biserici precum cea din orasul grecesc Tesalonic, primele comunitati crestine au fost adesea persecutate pentru credintele lor.

Si este o astfel de persecutie, in special din partea romanilor, cea care poate sa fi inspirat ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa. Cu descrierile sale intunecate ale unei fiare cu sapte capete si aluziile la o apocalipsa iminenta, Revelations este acum considerata a fi o prevestire a soartei ingrozitoare despre care autorul credea ca ii astepta pe opresorii romani ai crestinismului.

In ciuda acelei opresiuni, pana in secolul al patrulea crestinismul devenise religia dominanta in lumea mediteraneana, Noul Testament fiind venerat pe scara larga ca text sacru inspirat de Dumnezeu. „In aceasta perioada”, spune Barton, „cele 27 de carti ale Noului Testament au fost copiate in carti unice, ca si cum ar forma o singura lucrare”. Un exemplu este Codex Sinaiticus , aflat acum in Biblioteca Britanica. „Prima persoana care a enumerat exact cartile pe care le avem acum ca Noul Testament este episcopul Atanasie al Alexandriei din secolul al IV-lea, dar este clar ca raporta doar ceea ce era deja acceptat pe scara larga”.

Pana la sfarsitul secolului al V-lea, o serie de consilii din intreaga lume crestina au marcat efectiv Noul Testament pe care il cunoastem astazi: calatoria Bibliei pentru a deveni cea mai influenta carte din istoria omenirii era bine si cu adevarat in desfasurare.