Degetele mi-au transpirat inainte sa deschid pagina de Internet. Stiu toate ofertele, am calculat toate variantele si tot imi e teama. Ma tem de reactiile celor din jur si de ireversibilitatea gestului de a cumpara acest bilet de avion.

Biletul de avion si cateva luni stau intre mine si sarbatoarea de samba a planetei. Click-ul asta e intre mine si un an (-doi-trei) de viata fara obiective in lumea larga. APASA butonul de “buy”!, dormi si ne mai gandim si maine la ce va fi. Doar exersam curajul si viata fara obiective, nu?

Va povesteam despre visul meu de a-mi “pune viata intre paranteze” si de a pleca pentru un an din Romania. Dupa articol si dupa ce am mai povestit ce vreau sa fac, am observat un soi de licarire in ochii celor cu care vorbeam. M-am prins un pic mai tarziu ca era un soi de speranta: “nu si-a luat inca biletul de avion, asa ca poate se razgandeste”.

“Mama, stii ca iti spuneam ca as vrea sa plec din tara in 2014?”

“Da, dar nu mi-ai zis unde pleci…”

“Mi-am luat bilet pentru Brazilia.”

Nu era chiar prima conversatie de acest gen, dar tot am vazut cum isi pune masca si isi cantareste cuvintele: “Da, ar trebui sa te straduiesti mai mult. Esti previzibila.”

Vestea cu biletul de avion a impartit lumea in doua: in oameni entuziasti care abia asteapta sa faca si ei la fel sau sa citeasca despre cum imi va fi mie si in oameni dezamagiti care se straduiesc sa-mi explice de ce nu e o idee buna. Fiecare conversatie pe tema “uite de ce o sa-ti ratezi viata datorita acestor alegeri” ma face sa-mi pun intrebari si imi activeaza temerile.

E ca atunci cand sunt incotosmanata cu tot echipamentul de parapanta (casca, seleta – scaunul in care stai in fata pilotului, camera), sunt pe marginea prapastiei si ma intreb daca o sa scap vie si de data asta. In acelasi timp, privelistea si senzatia de zbor sunt atat de atragatoare, incat nu as putea trai cu intrebarea “Cum ar fi fost daca as fi zburat?” Aleg sa zbor!

Cele sase luni de stagiu ERASMUS in Olanda si luna in Brazilia au produs cele mai vii amintiri din viata mea. Eram intr-un loc nou, cu tot felul de stimuli in jur, cunosteam oameni diferiti si ascultam la fiecare colt povesti noi. Pot sa va povestesc cadru cu cadru ce s-a intamplat in aceste doua experiente, la fel cum va povestesc si aventurile din calatorii, dar nu imi amintesc in detaliu ultimele sase luni din Bucuresti. Vreau sa invat sa imi ascut simturile si sa particip cu aceeasi intensitate la ce se intampla in viata mea, oriunde m-as afla.

S-ar putea ca aceasta calatorie sa nu ma invete “cum sa traiesc in prezent” sau “ce inseamna sa fii liber”, dar cu siguranta ma va transforma si ma va invata sa pretuiesc ce am si cine sunt.

Inteleg ingrijorarea celor din jur pentru siguranta mea si le spun mereu ca iubesc viata prea mult pentru a lasa ceva sa mi se intample. (Asa ca ma vad dand telefoane, folosind Skype si scriind mesaje lungi.) Insa lupta mea e cu cei care vor cu orice pret sa iti demonstreze ca gresesti, ca ii dezamagesti pe cei care aveau asteptari mari de la tine si ca “n-ai sa poti”.

Acest “n-ai sa poti” e al lor, nu e al vostru!!! Daca sunteti de partea cealalta a baricadei, sustineti-l pe cel care isi cauta curajul. Pentru ca la un moment dat va(veti) avea nevoie de toata aceasta sustinere.

“Nu te intreba de ce are nevoie lumea. Intreaba-te ce te face sa te simti viu si da curs lucrului respectiv. Lumea are nevoie de oameni care se simt vii.” Howard Thurman