Turnul de aparare
Asezarea apare in documente din anul 1282 sub numele de Stolenhubrecht, din transformarea etimologica a denumirii asezarii in 1309 in Stolzenberg, in 1349 in Stolzenpurg, iar in 1409 in actuala denumire de Stolzenburg, adica „cetate”, putem deduce ca prima mica incinta din cetate a fost construita intre 1322-1349. Se presupune ca partile mai vechi ale incintei, din partea de est si vest ale cetatii, ar fi apartinut unei fortificatii mai reduse ca dimensiune decat cea de azi. Acesteia i-a apartinut si capela gotica din nordul cetatii, atestata documentar din 1342, transformata apoi intr-un turn de aparare.
Adapostul haiducilor
Cetatea a fost ridicata in intregime din caramida, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforti in trepte, elemente care tradeaza caracterul ei mai nou. Cetatea de la Slimnic este asezata la marginea fostului scaun al Sibiului, inainte de dealurile care-l desparteau de scaunul Mediasului. Odinioara, in preajma ei se afla un codru intins, intrat in traditia populara ca loc de adapost al haiducilor.
Putina istorie
Asediata de mai multe ori, cetatea a fost cucerita de Ioan Zapolya (1529) si de Moise Secuiul (1602). Cetatea a fost asediata de turci (1658), dar nu a putut fi cucerita de catre acestia. In 1706 curutii condusi de Lorenz Pekri, au patruns in cetate, au salasluit in ea timp de un an, iar la retragere au incendiat acoperisurile si au daramat integral a doua incinta. In 1713, comuna Slimnic primeste aprobare din partea magistratului sibian pentru o colecta de bani in toate comunele sasesti, in scopul restaurarii cetatii distruse. In 1717 a inceput recladirea cetatii. Cu toata aceasta istorie zbuciumata cetatea a continuat sa existe si, desi era controlata de orasul Sibiu, se afla mai departe in paza obstii satului, ca pretutindeni; taranii isi tineau proviziile aici si ingrijeau buna ei intretinere. Datorita acestui fapt cetatea isi pastreaza caracterul ei taranesc. In anul 1855 se darama o parte a zidului bisericii neterminate din incinta cetatii. Materialul rezultat a fost folosit la executarea unui zid protector la cimitirul nou. In 1870, s-a prabusit turnuletul din sud-est intre curtea interioara si cea exterioara a cetatii, iar in 1872 s-a prabusit si o parte a zidului de imprejmuire din partea de sud-est.
Obiectiv turistic
Aici se termina istoria acestei cetati taranesti ale carei ruine mai domina si astazi peisajul. Slimnicul este accesibil pe soseaua principala Sibiu-Medias fiind sitauta la doar 17 km de Sibiu, pe ruta Sibiu-Sura Mare-Slimnic. Desi este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judetului Sibiu, parca ramanem cu impresia ca locatia aflata pe lista monumentelor istorice, nu se bucura de importanta pe care o merita.
Batranul ghid ospitalier
Ajuns in Slimnic de la semnul care indica directia spre monument am fost nevoit sa fac cu masina o adevarata cursa de pentru a ajunge sus pe deal la cetate. Ajuns la ruine am gasit in sfarsit dupa un ocolis al zidurilor poarta de acces in cetate. Aici am fost intampinat de un batranel. Batranelul deosebit de ospitalier, m-a poftit sa vizitez ce a mai ramas din cetate, povestind ca el locuieste aici de 17 ani si are grija de cetate. Este si ghid si paznic; daca el nu ar sta aici sa aiba grija probabil si caramizile din ziduri ar fi disparut deja. El insa respecta si tine la mostenirea din strabuni, de aceea ii face placere sa stea aici.
La intrebarea legata de turistii care viziteaza cetatea spune doar atat: „Vedeti si dumneavoastra cum este drumul pana sus, trebuie sa fii foarte dornic sa vizitezi ca sa urci totusi pana aici… dar mai sunt din acestia ca dumneata care sa urce, mai mult straini”. Si cu toata tratatia cam vitrega a acestui frumos monument istoric, cetatea mai sta in picioare, continuand sa domine peisajul, iar clopotul din turn mai suna si azi auzindu-se pana in departare.
