Cel care face prima mentiune scrisa despre baie este Homer, care in Iliada vorbeste despre marea pasiune a grecilor pentru imbaiat. Baile, care au existat la romani inca din secolul al II-lea, au fost concepute initial doar pentru barbati, fiind locul favorit al acestora pentru relaxare si discutii de afaceri.

Apa era adusa de la mari distante, de la izvoarele din munti, prin intermediul unor conducte de lut ars, iar cazile aveau forma unor vase largi, din marmura. Asta deoarece o baie nu trebuia sa fie doar functionala, ci si frumoasa, perfecta, pentru a impresiona oaspetii si a demonstra statutul social. Potrivit lui Hippocrat, era mai sanatos sa faci baie stand in picioare si folosind doar apa rece si, cum grecii ii urmau sfaturile cu sfintenie, spalatul consta in aruncarea mai multor galeti cu apa pe cap, fie vara, fie iarna. A te imbaia cu apa calda era considerat la acea vreme un obicei tipic feminin. Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, romanii construisera 11 bai publice si 926 private.

Cezar, condamnat in baie?

Treptat, ele au devenit adevarate centre de sanatate, unde toata crema intlectualitatii latine se intalnea pentru a pune tara la cale. Daca doreai sa afli ultimele stiri, acesta era locul ideal, erau chiar camere speciale pentru discutii private. Au existat zvonuri, neadeverite, e drept, cum ca marele complot impotriva lui Cezar ar fi fost conceput tot aici. Termele, asa cum au mai fost numite, erau construite dupa un model standard, respectat cu sfintenie.

Singurul lucru variabil era marimea constuctiei, cea mai mare fiind cea a imparatului Diocletian, care avea o capacitatea de 6.000 de locuri. Aproape ca nu exista roman care sa nu aprecieze baia, desi faimosul filosof Seneca sustinea ca singura modalitate laudabila de a face trupul sa transpire este munca fizica. Devenite adevarate centre de infrumusetare, fiecare baie romana avea patru sali. Prima dintre ele, numita tepidarium, era cea mai larga si mai luxoasa din toata terma. Aici romanii se relaxau in apa racoroasa a bazinului si erau unsi de sclavi cu uleiuri parfumate. Urma trecerea in caldarium, o sala plina cu cazi individuale, cu apa calda si incalzite de un urias cazan, plasat chiar sub podeaua de piatra.

In iaconicum, clientii erau supusi unui masaj aspru, urmat de curatirea pielii cu o lama de silex, numita strigil. Frigidarium, ultima sala, avea o piscina cu apa foarte rece, destinata revigorarii organismului. Pe masura ce femeile au inceput sa castige statut social si putere financiara, baile au fost deschise si pentru ele. Acestea fie aveau bai speciale, destinate numai lor, fie le era permis sa foloseasca intregul stabiliment la o ora diferita fata de cea la care il foloseau barbatii. Cei saraci se puteau bucura de aceleasi privilegii, fara sa plateasca nimic doar atunci cand cineva instarit (poate in cautare de voturi) inchiria terma pentru o dupa-amiaza si o deschidea fara taxa tuturor doritorilor.

Obiceiurile s-au pierdut dupa caderea Imperiului Roman. In Evul Mediu si chiar mai tarziu, baia era evitata, existand credinta ca spalatul aduce boli precum holera sau ciuma. Cum nu exista canalizare, gunoiul si resturile erau aruncate in rauri si pe strazi. Pana in secolul al XVI-lea, camera de baie era un lux aproape de neconceput pentru cei mai multi, doar capetele incoronate facand baie o data la cateva saptamani.

Hammam-ul musulman

In aceasi perioada, cand Occidentul era terorizat de ciuma, arabii erau ocoliti de epidemii tocmai datorita curateniei. Mahomed insasi ii incuraja pe evlaviosii sai adepti sa se imbaieze. In 642, cand ei au cucerit Alexandria, baile romane din acest oras au fost incalzite, timp de sase luni, cu pergamente si papirusuri din faimoasa biblioteca Ptolemeica! In acest fel, 700.000 de manuscrise antice au fost distruse, fapt unanim considerat astazi drept cel mai mare cataclism cultural din istoria omenirii. Baile la mahomedani, numite hammam, aveau si o componenta religioasa.

Inainte de a intra intr-o moschee, barbatii erau obligati sa treaca mai intai pe la hammam, iar construirea unui astfel de stabiliment il absolvea pe sponsor de pacate. Femeile musulmane, care nu aveau voie sa se imbaieze alaturi de barbati, puteau totusi sa intre aici dupa ce nasteau sau atunci cand erau bolnave. Legea islamica prevedea ca, in cazul in care sotul ii refuza accesul la hammam consoartei, aceasta era indreptatita chiar sa divorteze!

Ludovic al XIV-lea, certat cu apa si sapunul

In secolele XVII-XVIII, Europa Occidentala va cunoaste o moda a nespalarii, moda data chiar de suveranii epocii. Pentru Ludovic al XIV-lea, spalatul consta in a-si sterge mainile si fata cu un prosop inmuiat in apa de trandafiri. La cumpana secolelor XVII-XIX, baile publice reapar si in paralel se dezvolta industria sapunului, produs devenit accesibil tuturor categoriilor sociale. Sporirea constanta a nivelului de trai la orase aduce introducerea, mai intai in castele, apoi si in casele oamenilor simpli a apei curente. Fenomenul ia o amploare si mai mare odata cu producerea energiei electrice si aparitia incalzirii centrale.

Timpurile s-au schimbat si astazi in evolutia bailor nu se mai vad salturi spectaculoase, insa confortul, acum ca si atunci, joaca un rol important, nu putini fiind cei care se imbaiaza nu atat spre a-si curata corpul, ci spre a se relaxa.Pentru omul modern, baia reprezinta nu doar o necesitate, ci si o modalitate de relaxare dupa o zi grea. Au existat insa perioade in care spalatul era considerat o corvoada sau chiar un pacat