Cu siguranta cunoasteti niste oameni care au reactii total imature, desi sunt adulti, si care, in anumite situatii, se comporta ca niste copii mici.

Anii copilariei si adolescentei fiintei umane, o perioada mult mai lunga decat cea a celorlalte specii de pe planeta, reprezinta timpul de invatare de care o persoana ar trebui sa aiba nevoie, de la nastere pana la maturitate, pentru a atinge maturitatea emotionala, echilibrul personal si independenta sociala si economica.

Asta in teorie, pentru ca in practica, dupa ce au trecut prin aceste etape acumuland deficiente grave de dezvoltare, multi oameni nu reusesc sa atinga maturitatea emotionala care corespunde varstei lor biologice si continua sa poarte trasaturi si comportamente copilaresti pana la varsta adulta.

Ce inseamna sa fii o persoana matura emotional?

Daca ne imaginam nivelul de maturitate emotionala a oamenilor ca pe o linie continua, in centru am putea gasi echilibrul, in timp ce la extreme, ne-am intalni cu personalitati opuse, dar la fel de imature si dezechilibrate.

La un capat al acestei linii imaginare, am gasi oameni care nu pot evita sa fie dusi de impulsuri si care isi pierd usor controlul. La extrema opusa, am avea acei oameni care isi reprima emotiile si abia dezvaluie ceea ce simt. Sunt politicosi si corecti, dar sunt reci si distanti in relatii.

Ambele extreme corespund persoanelor cu dezechilibre clare de personalitate si imaturitate emotionala severa.

A avea un grad bun de maturitate inseamna sa fii conectat cu emotiile tale, sa stii sa le asculti si sa le canalizezi astfel incat sa nu faca rau noua sau altor persoane.

Am putea defini maturitatea emotionala ca un echilibru intre cap si inima, intre ratiune si emotie. Intr-o persoana echilibrata si matura, atunci cand se confrunta cu cele mai diverse situatii, intre aceste parti, se stabileste un dialog sanatos si echilibrat, niciuna nu o domina pe cealalta.

Originea imaturitatii emotionale la varsta adulta

Majoritatea persoanelor care vin la terapie, in copilarie si/sau adolescenta, nu au avut un model sanatos de management emotional. Din cauza acestei lipse, o parte din sinele sau interior nu s-a putut maturiza corespunzator si acest subiect a ramas blocat intr-o anumita faza a procesului sau evolutiv.

Pentru a vorbi despre cum sa atingem maturitatea emotionala mult dorita, putem privi cazul Rosei. Aceasta tanara mama a doi copii, unul de 5 si celalalt de 2, a venit la mine in birou pentru a incerca sa schimbe reactiile necontrolate si daunatoare care i-au scapat zilnic in fata micutilor ei. Dupa cum mi-a spus la prima lor intalnire, si-a pierdut cumpatul foarte usor, a tipat la ei si chiar i-a insultat cu cruzime.

Ea mi-a recunoscut ca uneori nu era capabila sa se distanteze si a ajuns „sa fie mai mult o fata decat ei”.

Cand eram copil, nimeni nu s-a oprit sa o asculte pe Rosa. Niciun adult nu a venit sa o insoteasca sau sa aiba grija de ea intr-un mod respectuos sau iubitor. Parintii ei erau prea ocupati cu slujbele lor pentru a petrece timp cu ea.

Sa ai grija de fratii tai nu a fost niciodata povara ta

Fratii ei mai mari au avut grija de ea cu putina rabdare si cu mai putina afectiune si, uneori, isi amintea ca a fost responsabila de o fata pe care parintii ei au ramas acasa. Amintirea uneia dintre aceste ingrijitoare era deosebit de amara, era o persoana vehementa care nu numai ca tipa la ea fara mila, dar o atacase si de mai multe ori.

De-a lungul copilariei ei, multi oameni au avut grija de Rosa, dar niciunul nu a avut maturitatea sau daruirea sa-i ofere un model sanatos de echilibru emotional. Fata a invatat sa faca fata situatiilor cu strigate si forta, la fel cum se intampla atunci cand a aparut un conflict acasa.

Micuta a crescut, dar „fata” ei a ramas blocata in trecut. Nu a reusit sa se maturizeze corespunzator.

Cand, in prezent, copiii ei se certau sau se enervau, ea nu stia sa faca fata situatiei intr-un mod cu adevarat adult (matur si echilibrat) si reactiona prin tipete sau amenintari, asa cum a trait acasa in copilarie. .

Cum sa atingeti maturitatea emotionala

Scopul pe care ni ne-am propus in terapie in acest tip de cazuri este gasirea si consolidarea echilibrului emotional care nu putea fi invatat in trecut. Nu este ca o parte (emotionala sau rationala) domina peste cealalta, ci ca ei invata sa dialogheze si sa gaseasca un punct de mijloc , din care sa poata lua decizii, la unison, intr-un mod adult si empatic, intelegandu-i pe ceilalti. si exprimand emotiile in mod asertiv.

Pe parcursul sedintelor, a lasat deoparte extrema impulsivitatii si lipsei de control, pentru a-si gasi centrul, echilibrul si maturitatea emotionala.

Cand inima si capul ei au invatat sa lucreze impreuna, a reusit in sfarsit sa inteleaga si sa empatizeze cu ea insasi si cu copiii ei.

Desi in copilarie, poate nu am avut un model sanatos de maturitate si echilibru emotional, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Suntem mereu la timp sa lucram pentru a abandona extremismul daunator si, in sfarsit, sa devenim oamenii maturi si echilibrati care putem fi.