In acest week-end a avut loc botezul baietelului Danei Rogoz. Ambii parinti au avut emotii si s-au bucurat enorm de aceasta sarbatoare. Nasii micutului sunt Adela Popescu si Radu Valcan, prieteni foarte buni ai Ambramburicai.

„Ieri (n.r. sambata), minunea noastra mica a fost botezata! Nu pot sa va spun ce emotii am avut cu totii. Vlad Luca a fost cuminte toata slujba, ba chiar a si adormit putin in brate la nasica lui, Adeluca. A fost un moment unic in viata noastra, pe care l-am trait cu lacrimi de fericire in ochi si cu bucurie deplina in suflete.

Ne-am dorit foarte mult ca slujba sa aiba loc in aceeasi biserica in care ne-am cununat, in curtea Palatului Mogosoaia. Iar data a fost aleasa special in acest weekend, cand eu si Radu sarbatorim 2 ani de casatorie.  Cand simt asa o mare bucurie in suflet, nici nu imi gasesc cuvintele. Totul a fost absolut sublim. Am fost cu totii alaturi de Vlad Luca la inceput de drum in viata, iar tematica petrecerii a fost “Calatoria”” a scris Dana pe blog.